duminică, 24 februarie 2008

EI, TRACII, ERAU DACI!

Civilizatii dacice : Pelasgii, pãrinþii geto-dacilor

În perioada 2.700-1.700 î. H., în spaþiul carpato-danubian are loc etnogeneza popoarelor vest-europene, care ºi-au tras rãdãcinile din populaþia autohtonã. Aceastã populaþie autohtonã a rãmas cunoscutã în miturile scriitorilor antici sub numele de pelasgi, având ca cei mai veritabili urmaºi în Occident pe bascii de astãzi, în Spania, unde a fost creatã cetatea pelasgã Uxama. Miturile elene îi considerau pe aceºti pelasgi ca fiind „dioi” (divini) ºi „primii locuitori ai pãmântului”.

Herodot, în vestita sa lucrare Istorii, spune cã pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei ºi Italiei, aparþinând rasei europene. Erau veniþi din nordul Dunãrii. Felix Colson afirmã cã: „toþi dacii erau pelasgi”. În plus, numele Ion, care era pãrintele eponim al pelasgilor se regãseºte numai la daco-români ºi la basci.
Crearea Imperiului Pelasg a avut loc dupã glaciaþiunea Wurm, N. Densuºeanu afirmând cã pe la anul 6.000 î. H. Acest mare imperiu avea centrul administrativ, politic, religios în regiunea Munþilor Carpaþi, probabil cu precãdere în Ardeal ºi avea o vastã întindere: Europa, Nordul Africii ºi o parte din Asia.
Pelasgii sunt descriºi în lucrãrile a numeroºi autori antici, dintre care amintim pe Homer, Herodot, Hesiod, Pausanias, Diodor din Sicilia, Eschil, Apollodor. Pentru toþi aceºti autori pelasgii erau un popor ales, descendenþi din vechii atlanþi, care aveau preocupãri ºi purtãri înalte, regii lor fiind consideraþi zei.
Pelasgii au migrat din aceste zone foarte bogate ºi propice dezvoltãrii ºi sporului demografic, populând Europa, ajungând în Nordul Africii, în Asia Micã ºi chiar în India, prin Rama.
Vasile Lovinescu redã o mãrturie de o valoare excepþionalã în aceastã direcþie: un domn educat din perioada interbelicã, dorind sã convingã un þãran bãtrân cã svastica este un semn strãin, importat din afarã (se ºtie cã nemþii l-au preluat în propoganda lor de la hinduºi), a primit replica urmãtoare: Ba nu, e de aici, îl avem de pe vremea uriaºilor. În textele grecilor antici se vorbeºte despre titani sau uriaºi care trãiau în Þara Zeilor (identificatã cu þinutul carpato-dunãran) ºi, mai mult, cercetãtorii au descoperit în zilele noastre schelete de oameni care mãsurau între 2 ºi 4 metri. Acest mister nu a fost elucidat pâna acum ºi bineînþeles cã nu a fost dat publicitãþii.
Nu intrãm acum în amãnunte pentru a dovedi contrariul a ceea ce afirmã istoricii oficiali (care ne „învaþã” cã suntem în primul rând urmaºii romanilor, ca ne datorãm lor limba ºi civilizaþia actualã) pentru cã ne-am extinde prea mult, dar existã în aceastã direcþie dovezi, ºi chiar numeroase.
Pelasgii aveau o limbã comunã, unicã, o limbã prelatinã, aºa-zisa protolatina. Grecii afirmau, la venirea lor în europa, cã pelasgii vorbeau o limbã barbarã, diferitã de a lor. Quintilian aminteºte cã, dacã se adaugã la cuvintele latine, ori, se lãsau pe dinafarã unele litere sau silabe, se obþinea vorbirea barbarã. Dupã unii autori, limba barbarã avea carcterul unei limbi latine vulgare sau rustice. Romanii înºiºi erau etichetaþi de cãtre greci ca vorbitori de limbã barbarã. Poetul Ovidiu ºi-a compus ultimele versuri apelând la latina barbarã a geþilor, atît de apropiatã de latina literarã ºi a afirmat cã el însuºi a devenit un poet get. Pe Columna lui Traian, dialogul dintre solii daci ºi împãrat se face fãrã translatori, în deplinã înþelegere. ªi nu putem crede cã „dacii cei mândri ºi nemuritori” s-au servit de latina împãratului.
Dar, cel mai important argument este acela cã romanii nu au reuºit sã-i romanizeze pe daci în 165 de ani, la fel cum nu au reuºit sã-i romanizeze nici pe greci în 600 de ani, pe egipteni în 400, pe evrei în 300, pe maltezi în 1000 de ani ºi cum nu au reuºit sã creeze o limbã unitarã nici chiar în Italia, unde se vorbesc 1500 de dialecte. Toate limbile cu caracter latin rezultã din originea lor veche pelasgã ºi nu din romanizare.
Nicolae Densuºianu remarcã faptul cã majoritatea popoarelor civilizate din vechea Europã au împrumutat în religa lor panteonul pelasgic, pe care l-au gãsit la vechii locuitori. Cea mai arhaicã religie, dar poate ºi cea mai înaltã ºi profundã de pânã acum, o reprezintã adorarea Cerului ºi a Pãmântului. Grecii personificau Cerul prin Uranus, iar Pãmântul prin Geea sau Gaia. Cerului i s-au dedicat cele mai mari înãlþimi muntoase ºi pe teritoriul Daciei ne stau mãrturie monumentele megalitice din Carpaþii Meridionali.
Originea acestei cosmogonii era consideratã în epoca clasicã a Greciei ca fiind barbarã. Herodot ne spune cã grecii au primit numele divinitãþilor, pe care egiptenii spun cã nu le cunosc, de la pelasgi. La romani, Cerul ne apare sub denumirea de Kerus sau Cerus Manus (Magnus), expresie identicã cu Megas Uranus întâlnit la Hesiod, în lucrarea sa Theogonia.
Dar cine este Uranus? Textele vechi ni-l prezintã ca pe primul monarh al marelui Imperiu Pelasg, cel dintâi om care a guvernat lumea. Acesta nu era un om obiºnuit, ci unul cu deosebite calitãþi ºi înzestrãri divine, merite pentru care oamenii l-au divinizat. Uranus i-a învãþat pe oameni sã construiascã colibe din lut. Dupã Hesiod, Uranus era fiul Geei sau, dupã alte tradiþii al Istrului. Denumirea sa înseamnã Munteanul, cel de la munte. Acest munte nu era altul decât lanþul Carpatic.
Dupã încetarea din viaþã a lui Uranus, domnia marelui Imperiu Pelasg va trece la fiul sãu, Saturn. Acesta este de asemenea unul dintre cei mai mari regi ai ginþii pelasge. Astfel în cadrul ritualurilor, care erau aceleaºi, numele lui Uranus a fost înlocuit cu Saturn. Sub domnia lui Saturn, omenirea face un progres enorm pe calea civilizaþiei. Saturn este acela, dupã cum spun tradiþiile vechi, care i-a determinat pe oameni sã pãrãseascã viaþa sãlbaticã, îi adunã în societate, le dã legi ºi i-a învãþat agricultura. El este începãtorul ºi propagatorul fericirii omeneºti. Sub imperiul lumesc al lui Saturn este identificat paradisul terestru al Bibliei, acele secole pline de abundenþã, când pe pãmânt dominau justiþia ºi buna-credinþã.
Cultul lui Saturn era rãspândit în special în nordul Istrului ºi în nordul Italiei. Saturn era la geþi acelaºi cu Zamolxis. Dupã cum ne spune Diodor din Sicilia, în antichitate, întreaga regiune nord-vesticã era consideratã ca imperiul religiei lui Saturn.
Nicolae Densuºeanu considerã Sfinxul ca o reprezentare a lui Saturn, o legãturã a omului cu Cerul. El afirmã cã munþii Carpaþi era muntele cel sfânt al pelasgilor, muntele Olimp din mitologia greacã, sau Atlas. Denumirile din Bucegi: Caraiman ºi Omul nu sunt altceva decât Cerus Manus al romanilor ºi Saturn, numit ºi Omul. De altfel, pentru antici, þinutul zeilor era zona hiperboreeanã, la nord de Istru.
Dupã cum amintea Vasile Lovinescu, nenumãrate surse antice i-au desemnat pe geto-daci ca fiind un popor hiperborean.
Eruditul poet grec Pindar (c.518-c.438) afirmase cã Apollo, dupã zidirea Troiei, s-a reîntors în patria sa de pe Istru (Dunãre), la hiperboreeni: "x nthon epeigen...es Istron elaLnon" (Olymp VIII, 47).
În secolul al treilea, înainte de era creºtinã, Apollonius din Rhodos arãtase în Argonautica cã hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei.
Vergilius Maro (70-19), vestitul autor al Eneidei scria despre Orfeu: "Singuratec, cutreiera gheþurile hiperboreene ºi Tanais (Donul) acoperit de gheþuri, ºi câmpiile niciodatã fãrã zãpadã, în jurul munþilor Riphei (Carpaþi).
Strabon (c.63/58 î.e.c.- 21/25 e.c.) consemna: "Primii care au descris diferitele pãrþi ale lumii spun cã hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagrã) ºi a Istrului" (Geografia XI,6.2).
Intr-o frumoasã epigramã, Martial (40-104) îi scria lui Marcellin: "soldat Marcellin, tu pleci acum ca sã iei pe umerii tãi cerul hiperborean ºi astrele Polului getic": "Miles, hyperboreos modo, Marcelline, triones/ Et getici tuleris sidera pigra poli" (Epigrame IX, 45). În epistole, el numeºte triumful lui Domiþian asupra dacilor: "hyperboreus triumphus" (Epistulae VIII, 78), comentând: "De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori ºi-a scãldat calul în zãpada geþilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita ºi n-a adus cu sine decât renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor" (Epistulae VIII, 50).
Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215) îi atribuia lui Zalmoxis epitetul de hiperborean (Stromateis IV, 213).
Macrobiu (activ c.400) amintea de "regiunile udate de Don ºi Dunãre...pe care antichitatea le numea hiperboreene": Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geþi, Herodot, supranumit "pãrintele Istoriei", arãta: "ei sunt cei mai viteji ºi cei mai drepþi dintre traci" (Istorii IV, 93).
Revenind, Zeus era de asemenea la loc de frunte printre regii-zei ai pelasgilor, fiind fiul lui Saturn.
Dupã Saturn, odatã cu domnia lui Typhon, marele imperiu începe sã decadã ºi sã se destrame.
Hermes se spune cã a domnit în acea perioadã de început al declinului, având ca centru cultural, politic ºi spiritual tot regiunea din nordul Istrului. În Dacia Hermes a rãmas ca Armis sau Sarmis, la sciþi Armes, la egipteni Thot ºi la fenicieni Taaut. Chiar Sarmisegetuza dupã unele opinii este reºedinþa lui Hermes. Dupã Herodot, regii din Thracia îl venerau pe Hermes ca fiind strãmoºul ºi începãtorul dinastiei lor. În tradiþiile istorice ale antichitãþii, Hermes era considerat ca întemeietorul tuturor ºtiinþelor divine ºi umane. Era privit ca izvorul cugetãrii.
Dupã domnia lui Hermes, succesiunea la tronul imperiului pelasg trece la Marte, pe care grecii îl numeau Ares. În cele mai vechi texte egiptene, Marte ne apare ca fiind domnitor peste egipt, imediat dupã Typhon ºi Horus. El a domnit, conform lui Herodot ºi peste Scyþia. El era considerat ca un rege vechi naþional al geþilor ºi dacilor. Reºedinþa lui se aflã în munþii geþilor ºi este, conform lui Virgilius, protectorul câmpiilor getice. Iordanes scrie cã geþii era aºa renumiþi încât se spune cã Marte, zeul rãzboiului se nãscuse la ei. La Homer, Marte este numit „ducele oamenilor celor drepþi”, iar oamenii cei mai drepþi ai antichitãþii au fost geþii, identificaþi cu hyperboreii. Despre Marte se spune cã i-a învãþat pe oameni sã fabrice arme din metal, cã a înfiinþat oºti armate ºi i-a învãþat tehnici de luptã.
Dupã Marte urmeazã la tron Hercule. La Herodot, Hercule apare ca fiind pãrintele lui Agathyrsus, care domnise peste þinuturile de lângã Mureº ºi a lui Scythes, întemeietorul dinastiei Scyþilor. Armele sale obiºnuite erau cele din vechea Dacie: arcul, paloºul ºi mãciuca (buzduganul).
Dupã Hercule, figureazã în listele egiptene Apollo ca domnitor al pelasgilor. Ca origine, Apollo era hyperboreu de la nord de Istru ºi Diana, sora sa, ne spune poetul Pindar cã petrecea în þara de la Istru. Templul cel renumit al lui Apollo Hyperboreul se aflã în insula cea sfântã de la gurile Dunãrii, Leuce, astãzi numitã Insula ªerpilor. Apollo era adorat cu deosebitã onoare în toate regiunile Pontului Euxin. Apollo, ca divinitate a soarelui este reprezentat adeseori pe monedele naþionale ale dacilor cu numele Aplus ºi Lucu. Existã în Dacia ºi oraºul Apullum, închinat lui.
Durata Imperiului pelasg condus de regii-zei este consideratã ca fiind de aproximativ 1500 de ani.
Iatã cum toate divinitãþile gãsite în mitologiile popoarelor antice îºi au originea în aceste meleaguri, tradiþia lor fiind continuatã de cãtre geto-daci, transmiþându-se pânã la noi în colinde ºi tradiþiile pãstrate în teritoriile româneºti. La geþi vom gãsi o spiritualitate nealteratã, remarcându-se ulterior doar anumite tendinþe care amintesc de epoca decadenþei care va urma. Una dintre acestea unii cercetãtori considerã cã era sacrificiul uman, introdus mai târziu în tradiþia geþilor.


Notã:
Acestea sunt materiale de la o conferinþã mai veche. Sunt preluãri din mai multe cãrþi, puse într-o formã proprie. Principalele lucrãri din care s-au preluat date sunt:
Nicolae Densuºeanu, "Dacia Preistoricã"; Vasile Lovinescu, "Dacia Hiperboreeanã"; Eugen Delcea ºi Paul Lazãr Tonciulescu, "Secretele Terrei - Istoria începe în Carpaþi, vol. I""

din revista Zamolsis

http://observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=6387

Niciun comentariu: