vineri, 29 februarie 2008

PROGRAMUL “RABLA POLITICA “

si necesitatea VOTULUI UNINOMNAl .

PROGRAMUL “RABLA”, sau reforma parcului auto.

Nu sunt fan Tariceanu, dar programele : “Rabla” ( de reinoire a parcului auto ), si cel cu taxa auto, ar fi fost un lucru bun, daca fondurile incasate, ar fi intrat la mediu, daca de exemplu, am fi plantat 1 – 10 milioane de pomi/arbori .

Asa nu a fost, decat o ciordeala guvernamentala .

In ceea ce priveste comparatia intre o masina noua si una veche, se impun cateva precizari :

- masina veche, tot rabla este – ma refer la masinile de peste 8-10 ani . Indiscutabil ca au fost serii de masnii fiabile tip Mercedes, ce au facut istorie . O masina, ca orice lucru, sufera un proces normal de imbatranire . E vorba de uzura/imbatranire a pieselor metalice, piese din cauciuc, etc, ce evident trebuiesc inlocuite . Asta presupune costuri piese, cost manopera, timp pierdut in service. Cat costa o masina noua ? La cat se ridica ratele lunare ? Asta e alta discutie si evident cine nu isi permite sa cumpere o masina noua, nu il obliga nimeni . Tipul de masina este un aspect deosebit de important . Nu fac reclama masinilor germane, ci ele isi fac singure reclama prin fiabilitatea lor .

Speram mai mult la noul model Dacia, dar ma felicit ca nu am achizitonat masina noua Dacia si am luat Opel . Chestia aia, ca cica sa fim patrioti, cumparand o masina mai putzin fiabila, cand la aceiasi bani, pot cumpara una fiabila, este deja ipocrizie ; de ce nu circula demnitarii astia patrioti cu Dacia ?

NE-AM SATURAT DE MASINILE RABLE, VREM MASINI DE CALITATE .

PROGRAMUL “RABLA POLITICA

In ceea ce priveste clasa politica din Romania, e valabila aceasi nevoie de reforma, de inlocuire a “rablei “ vechi cu alta noua .

Politicienii ii putem compara cu niste masini . Unii sunt “fiabili”, adica inca mai pot face o treaba buna in politichia romaneasca multi ani - astia sunt marca Mercedes, altii sunt rable invechite, demodate, cu limbaj de lemn, care mai mult incurca .

E dreptul lor sa doarma, este o necesitate fiziologica, dar nu in parlament, ca nu ii platim sa ii vedem cum sforaie sau citesc ziarul ( dorm ai nostrii in parlament ).

De aceea s-a si sustinut ideea votului uninominal, ce ar reprezenta un adevarat PROGRAM “RABLA POLITICA” .

Ar mai fi o problema : cea a raspunderii parlamentarului/senatorului/primarului/ministrilor, etc .

Si eu pot sa promit salarii de 10.000 Euro/luna, pensii de 5000 Euro/luna, ca sa fiu ales – ca doar nu ma doare gura si apoi dupa ce sunt ales, sa ma apuc de ciordeala .

Chestia nasoala, este ca el cetateanul votant, este mai greu de aburit .

Ce face candidatul la ciordeala ?

Baga banul in reclama .

Isi pune afise gretzoase : “ votati-ma pe mine, ca o sa va fie bine “, sau eu sunt Popescu Tembelescu si va reprezint interesele .

Mai Popescu Tembelescu, chiar esti tampitzescu, de ne crezi tembelisiti sa te votam, pe tine, ca sa itzi fie tzie bine ?

Candidatul cu dare de mana, boier nene, baga banul in presa, in televiziune, da banul la baietzii analisti politici, la tot soiul de fitze, ce apar pe sticla si ne invatza pe noi astia tembelii, cum trebuie sa votam – unde, cand si pe cine .

Evident fitzele fetitzele, dau bine la imgine, fardate, aranjate si pentru unii educate .

Dupa ce aceste fitze fetitze ii fac “imaginea” candidatului, apare pe post din intamplare si baiatul cu banul .

Ne spune cine stie ce poveste idioata, cum ca ar fi avut el 100 dolaru, ce fiind el deshteptu, devenii milionaru …

Adica toata pleava cea tembeala, ce nu s-a dus la scoala, la fonctzie se rascoala si ne baga pe noi in boala, sa-I votam ….

Am ferma convingere si nu cred ca o sa reuseasca nimeni, sa mi-o schimbe, ca indiferent de culoarea politica, indiferent de varsta, unii demnitari sunt rable, altii sunt Mercedes . Sigur si un Mercedes imbatraneste, dar mai greu .

Prin sustinerea votului uninominal, s-a urmarit promovarea valorilor romanesti autentice la conducerea tarii .

Stiam ca romanul este inventiv si ca si aceasta masura de promovare a unei clase reformiste, va imbraca forma “originala”, a democratiei romanesti si de aceea am propus, ca masura de sigurantza acel CONTRACT POLITIC .

Am discutat cu un om politic, ce m-a repezit : “ ce esti nebun ? cum sa raspundem, ai gresit la vot, nu itzi convine ce a-i votat, alege altul “ .

Adica cum, sa mai astept iar 4 ani, iar 4 ani si uite asa din greseala, in greseala, pana la victoria finala .

Un prieten in spunea, ca decat sa munceasca degeaba, mai bine sta degeaba

Eu zic ca decat sa votez degeaba, mai bine ma plimb in parc, ma duc la teatru…acolo macar aia sunt cinstiti si spun pe fatza, de la inceput, ca asa e piesa : o scrisoare pierduta .

Unii imi tot cer sa ma implic in activitatea politica, ca te pricepi, ca esti activ, ca …adica cum ?

“Ei ne cer “muncitzi voi, castigam noi, sau votatzi voi, castigam tot noi “ .

Imi propusesem acum 3-4 luni, sa promovez programe politico-economice, pentru Romania . Incepusem cu tema irigatziilor si urmau altele, dar ce as fi realizat ?

Ofeream “gloantze electorale”, la pleava politica si ca un brav luptator, contribuiam la propasirea “baietzilor desteptzi “ .

Precum Lao Tzi, am adoptat strategia de a sta pe malul apei si a privii, cum curg pe rau la vale, gunoaiele electorale .

Am mai spus-o, absenteismul electoral, va fi benefic partidelor mici, tip UDMR, PRM, etc, sa treaca pragul electoral de 5 %, sa incurce partidele mari : PDL si PSD .

Cine este de vina ?

O sa mi se raspunda, ca nu avem simt civic, ca romanii sunt mamaligi, ca nu au educatzie politica, ca nu isi stiu interesul, ca …

Le voi raspunde simplu : asumati-va raspunderea pe baza de contract politic si lumea va venii la vot .

Promovati proiecte fezabile, cu termene de executie, in interesul cetateanului roman si numai atunci ii veti trezi interesul votantului .

Promovati valorile adevarate, persoane credibile, nu totzi tembelii oligofreni, ce au absolvit cursurile scolii ajutatoare si veti fi credibili .

Gasiti solutii de iesire din criza economica, in care suntem amenintati a intra si veti avea sustinere electorala .

Fiti cinstiti cu cetateanul, era sa zic de rand, dar il respect prea mult, pe el cetateanul roman, ce devine important, doar in momentul votului si oamenii vor avea incredere in voi .

Luati exemplu de la presedintele Basescu, care desii nu are parghiile economice, de a sprijinii tara, se bate ca un leu, sa schimbe mentalitatea de ciordeala nationala .

A preferat sa isi faca dusmani puternici, dar sa nu si tradeze tara, neamul, de aceea il iubeste asta boborul, cum ii ziceti voi .

Putea sa stea la Cotroceni linistit, sa fie cum vreti voi impartial, adica momaie politica, dar s-a aruncat in lupta . Faptul ca marile dosare, nu sunt finalizate, ca marii hotzi, nu sunt la puscarie, nu este vina dansului, nu este in puterea dansului, ci e treaba justitiei.

Asta e justitia cea oarba si nu mai vreau sa comentez .

Noi romanii, am admirat la dansul curajul dansului, de a spune lucrurilor pe nume, de a-i acuza pe ciorditorii .

In fapt dansul reprezinta o parte a sufletului nostru, revoltat de hotzia din tzara .

Asta nu au intzeles, ei “baietzii desteptzi “ .

Insasi UE, ne da semnale, ca nu se mai poate continua asa, ca este nevoie de o reforma a clasei politice, de reformarea justitiei,de reformarea administratiei, etc .

Ca la unele “ rable politice”, nu le mai merge motorul, ca scartie planetara, ca nu mai au faruri bune ; nu ar fi nimic, problema lor este la “mansarda”, acolo este “rugina “.

Adica nu mai sunt potentzi politic .

Votul este ca si un examen de admitere : pregatire, inteligentza, competentza .

Va aducetzi aminte cu abureala celor 15.000 de specialisti ?

Cum va trece politicianul roman, examenele electorale in anul 2008 ?

Sigur electoratul roman, va sanctziona, politicienii repetentzi .

Aceste “rable politice”, vor sa promoveze si in sesiunea 2008, pentru a mai sta inca 4 ani, acolo unde nu le este locul .

Oare de ce ?

Ciordeala .

Daca “juriul”, nu te vrea, de unde atata incrancenare ?

Pestele se impute de la cap si in UE, ne-am facut de r….

Inca mai sper, ca liderii marilor partide, se vor trezi la realitate ; inca mai sper, ca acum in 2008, sa dam la casare “rablele politice “ .

Deja ni se spune, ca avem nevoie de inca 20 de ani, sa fim in randul tzarilor europene, probabil peste 20 de ani, iar vom auzii aceasi placa idioata .

Pana cand ?

Politicianul roman, trebuie sa fie masina, care sa duca Romania, pe drumul UE.

Daca eu cetatzeanul votant, sunt obligat la 4 ani, sa tot ii schimb piesele, caci “harbul politic”, nu mai merge, vom fi la nivelul tzarilor europene, la anul si la multzi ani, ca sa aiba doar ei bani .

Dragii mei politicieni, nu mai suntem dementzi, sa alegem incompetentzi .

Dorim reforma clasei politice, o noua calitate a vietii, ca in orice stat European .

NE-AM SATURAT DE “POLITICIANUL RABLA”, VREM DEMNITARI DE CALITATE .

Eu zic ca avem nevoie de :

PROGRAMUL “RABLA POLITICA”

PS :

“Rabla politica”, polueaza !

Cum schimbam “rablele” politice ?

Va accepta clasa politica, sa promoveze adevaratele valori pe scena politica si in guvern ?

Noi votantii, ne-am desteptat ( nu ca am fi ascultat imnul “desteapta-te Romane” ), dar clasa politica s-a desteptat ?

Nu votez, nu contez …si daca votez, chiar contez ?

miercuri, 27 februarie 2008

Zamolxe si Kogaionul

"Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforicã, ci o realitate a cãrei acceptare si întelegere îl ancoreazã într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2. 291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualitãtii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sã fie Dacia Felix, dupã cucerirea de catre imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire datã de Herodot (484-425 i.d.h. ) în "Istorii") sau Zamolxis (dupã Strabon (63 i.d.h. -19 d.h. ) în "Geografia") pare a se regãsi sub aceastã denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spiritualã la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunãrene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al cãrui nume l-au împrumutat. Herodot, pãrintele istoriei, îl plaseazã pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perenã, adaugã: "...mi se pare, însã, cã el a trãit cu multi ani înainte de Pitagora"(Istorii. IV. 96).

Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru cã el, prin învãtãturile pe care le propovãduia, a adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de întelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie", adicã de a conduce, a sfãtui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umanã- cã "fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora", se pot formula câteva idei:

- Cunoscând cã Pitagora (cca 580 - 500 i.d.h. ) a fãcut cãlãtorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare cã l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în cãlãtoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sã se fi apropiat ca dascãl-învãtãcel si nu neapãrat ca stãpân-sclav. Trebuie subliniat cã si la epoptii în zalmoxianism cãlãtoriile de studii erau relativ curente, dacã se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în "Scitul sau oaspetele", unde este vorba de Toxaris - figurã legendarã- care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII i.d.h. ), cu mult înaintea lui Anacharsis.

- Initierea va fi durat pânã la anul 531 i.d.h., când Pitagora emigreazã în Italia meridionalã, la Crotona, unde fundeazã o comunitate religioasã si politicã, datoritã cãreia cetatea obtine suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, sã se fi "îmbogãtit"(cf. Herodot. IV. 95), ca dupã aceea "...sã se întoarcã în patria lui, unde a clãdit o casã pentru adunarea bãrbatilor, în care îi punea sã benchetuiascã pe fruntasii tãrii, învãtându-i..." (Herodot). Ceea ce pare o certitudine în relatia celor doi, este faptul cã getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice învãtate în Egipt si la Samos, la care se adaugã initierea fãcutã de Pitagora în matematicã si filozofie. Herodot subliniazã: "Zalmoxis avuse legãturi cu grecii si cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora..." Pitagora i-a transmis getului - ca o premierã pentru lumea sa - realitatea cã matematica este o stiintã demonstrativã, iar numerele, principiul, rãdãcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numãrului 10, care apãrea sub forma unui triunghi, cu laturile alcãtuite din patru unitãti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va fi transmis cã numãrul avea un rol esential, el constituind partea rationalã a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a pãstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI i.d.h. în structura spiritualã a geto-dacilor nord-dunãreni, ca formã de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profundã religiozitate. Trebuie mentionat cã în acea perioadã istoricã, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburãtor, în întreaga lume anticã se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitãtii:

- La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 i.d.h. ) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si cu rol de observator astronomic.

- Trãia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 i.d.h. ), întemeietorul daoismului.

- Trãia si crea Zarathustra (599-522 i.d.h. ), filozof si întemeietor al religiei iraniene.

- Trãia Sakya-muni, adicã Gauthama Buddha (555-486 i.d.h. ), întemeietorul budismului.

- Trãia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 - 479 i.d.h. ), întemeietorul confucianismului.

- Se scriau cele mai vechi pãrti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI i.d.h.

- În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etruscã, "Lupoaica", devenitã simbolul cetãtii Eterne.

O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 d.h. ): "Într-adevãr, se povesteste la arieni cã Zarathustra a fãcut sã se creadã cã o zeitate bunã i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el cã a intrat în legãturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea cãreia îi spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1. 94. 2. )

Dupã întoarcerea acasã, ZAMOLXE avea sã construiascã amintita "casã" în care-i aduna pe puternicii tãrii, punându-i sã "benchetuiascã", cert fiind vorba de mese rituale, învãtându-i cã sunt nemuritori. Aceastã "casã" trebuie sã se fi aflat într-o zonã accesibilã si frecventatã. Herodot specificã, legat de casa în care marele preot fãcea cunoscute învãtãturile sale în "adunarea bãrbatilor", cã era o constructie cu caracter public si aminteste cã noul Zamolxis a poruncit sã i se construiascã apoi si o locuintã subpãmânteanâ, de uz personal, în care avea sã trãiascã timp de trei ani, fãcând prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupã care s-a retras, "petrecându-si viata într-o pesterã..." Între perioada de locuire în acel centru unde era "casa bãrbatilor" si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constatã cã a existat o perioadã de locuire de trei ani într-o locuintã subpãmânteanã, care a însemnat prorociri pe bazã de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia cã acea locuintã ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonã favorabilã observãrii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonã sacrã.

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legãturã cu "zona sacrã" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Cãlimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul cã muntele în cauzã trebuia sã fie, neapãrat, "un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legãturã cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit cã majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea cã muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grãdistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare. Istorici de seamã ca C. C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite cã Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situatã aproape de vârf, adusã în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintitã de Strabon) Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sã fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banalã ceatã, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacã vii din Retezat spre apus si e senin si soarele strãluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învãluit în ceatã, sau cine stie cum si în ce, fiindcã pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmplã totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde. " (Victor Kernbach-"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreascã nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat cã este vorba de un fenomen optic de totalã refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitãti diferite, care se "pliazã" pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebitã complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a douã cãldãri glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modificã densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitãtii (ceatã, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determinã precipitatii, care alimenteazã pârâul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rãsãritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trãsãturã de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului.

Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, fãcea prorociri. . ", se pot avansa urmãtoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învãta pe fruntasii tãrii", în sec VI i.d.h., în zona paralelei 45, clima Europei se rãcise considerabil (dovadã studiile de climatologie istoricã, pe baza miscãrilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuatã si de lungã duratã, ceea ce ridica probleme în privinta amplasãrii unui observator astronomic.

- Zamolxis a cãutat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sã poatã observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gãsit, era "o locuintã subpãmânteanã", în fapt o crevasã naturalã în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificatã, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumitã dechidere unghiularã.

- Dupã ce lucrarea a fost terminatã, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pãmânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sã- aibã, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a apãrut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învãtãturile lui..."(Herodot. IV. 95).

Desi vreme de trei ani a lãsat sã se creadã cã este mort, ca apoi sã aparã iar în comunitate, se pare cã Zamolxis nu a urmãrit o "reînviere" care sã întãreascã învãtãturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolãrii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importantã. Locuinta subpãmânteanã, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmãrirea astrelor si ziua, pentru cã, desi fântânarii se feresc sã o spunã, se stie cã din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licãrirea stelelor, datoritã reflexiei razelor de luminã sub un anumit unghi de incidentã în mediul dat. În plus, dacã lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perindã una dupã alta, la o orã si jumãtate, deasupra orizontului.

Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturalã, datoritã orografiei locului, ar fi putut sã fi fost incinta sacrã, unde, dupã reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi fãcea cunoscute învãtãturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epocã, iar Iordanes (sec. VI d.h. ), istoric al gotilor, atrage atentia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douãsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece mãsura globului pãmântesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau depãrta de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grãbesc sã atingã regiunea orientalã si sunt duse înapoi în regiunea occidentalã". Este ceva, nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima datã de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia datã, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineazã deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de varã permitea observarea culminatiei Constelatiei Sãgetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor douã constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel încã o legitimitate.

Trebuie subliniat cã la o încercare, astãzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apãrea probleme majore, datoritã procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2. 500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasã amenajatã în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lãtime 2 m, înãltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordicã si 22 42' 44'' longitudine esticã, altitudinea fiind de de 2. 150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gãsesc si astãzi stânele, care acum douã milenii si jumãtate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcãtuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si prãvãlite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toatã inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereazã o muncã titanicã de amenajare, intrarea amintind de o poartã megaliticã. realizarea constructiei subpãmântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credintã intensã, capabilã sã mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. . În afarã de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sã mai continã si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru mãsurãtori ceresti.

Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupeazã geniul religios al daco-geþilor, pentru cã, în ultimã instanþã el reprezintã spiritualitatea autohtonilor, a acelor strãmosi aproape mitici învinsi de romani.

Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figurã auroralã a spaþiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintã în ipostaza de zeu rãzboinic:

Si Zamolxe, cu uraganul cel bãtrân, prin drum de nouri

Miscã caii lui de fulger si-a lui car.

Învesmântat cu hlamidã albã, Zamolxe conduce ostirea dacã împotriva romanilor; portretul sãu este realizat în replicã la cel al lui Zeus:

Ca o negur-argintie barba lui fluturã-n soare,

Pletele-n furtunã-nflate albe ard ca o ninsoare,

Colþuroasa lui coroanã e ca fulger împietrit,

Împletit cu stele albastre. Rãsturnat în car cu rune,

Cu-a lui mânã aratã drumul la ostirile-i bãtrâne

Si de dor de bãtãlie crunt e ochiul strãlucit.

În poemul „Gemenii“ apare ca zeu al armoniei, însoþit de lunã si soare:

În capul mesei sade Zamolxe, zeul getic,

Ce lesne urcã lumea cu umãru-i atletic.

În dreapta lui sub vãlul de ceaþã mândrul soare,

În stânga-i sade luna sfioasã, zâmbitoare....

Tot ca zeu suprem, capabil sã readucã viaþa în trupul îngheþat de moarte este înfãþisat si în poemul Strigoii.

Lucian Blaga scrie o dramã întitulatã Zamolxe, în care abordeazã problema nasterii religiilor; subintitulatã mit pãgân, scrierea sa îl prezintã pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru cã propãvãduieste credinþa în Marele Orb; timp de sapte ani trãieste într-o pesterã din mijlocul pãdurii. Între timp, ideile lui se rãspândesc în cetate. Simþindu-se ameninþat de noua religie, marele mag al dacilor hotãrãste sã-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi comandã o statuie, iar când profetul se reântoarce în postura de strãin sãlbãticit gãseste lumea adunatã la templu pentru a-i înãlþa statuia. Magul îi explicã acest demers:

Poporul se rãzbunã

fãrã sã vrea fãrã sã stie.

Ai încercat sã-l scapi de zei

si azi îþi ai si tu

un chip de piatrã printre ei!

Furios pe manevra preotului, îsi distruge statuia stârnind revolta mulþimii care îl ucide cu bucãþi din statuie. În final, lumea recunoaste în cel mort pe Zamolxe si realizeazã cã prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugereazã discret cã înstituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfã; de altfel, în singurãtatea pesterii sale Zamolxe primeste mai multe semne care îi vestesc sacrificiul.

Putine referinte antice descriu, nu intotdeauna la fel, zeul suprem al daco-getilor, Zamolxis prezentindu-l fie ca pe o divinitate htonica, fie personificind cerul sau prin cumul de atribute—erou civilizator, zeu mesianic, invatator si judecator al oamenilor vii si gazda cereasca prielnica si mintuitoare a mortilor, aratindu-ne deci o divinitate totala.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minima incertitudine, ca Zamolxe a fost un erou national, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeste initiati, ceea ce se intimpla de obicei in epoca de formarea miturilor, cind, dupa disparitia sa, eroul, care a fost invatator si judecator al poporului sãu, a fost transformat in zeu.

Izvoarele antice sint putine si incerte:

"astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, in timpul peregrinarii sale in Egipt. Intors in patrie, Zamolxe a dobindit respectul cirmuitorilor si pe al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat, ca pe un om ce avea insusirea de a dezvalui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi. Zamolxe si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti, si acolo isi petrecea viata, intilnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele, cind a vazut ca oamenii sint mult mai supusi fata de el decit mai inainte, ca fata de unul care le da porunci dupa indemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dainuit pina in vremea noastra;dupa datina, mereu se gasea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geti acest om era chiar numit zeu. Pina si muntele cu pestera a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al riului care cuege pe linga el. Apoi cind peste geti a ajuns sa domneasca Burebista, impotriva caruia divinul Cezar s-a pregatit sa porneasca o expeditie, aceasta cinste o tinea Deceneu. Iar practica pythagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zamolxe" (Strabon, Geografia, VII, 3, 5)

"Dupa aceea am aflat de la helenii care locuiesc in Hellespont si in Pont, ca acest Zamolxis ar fi trait in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobindind, dupa aceea libertate, ar fi strins multa bogatie si astfel, cu averea cistigata, s-ar fi intors, printre ai sai, bogat. Deoarece tracii traiau in cumplita saracie si erau lipsiti de invatatura, acest Zamolxe, intru-cit traise printre eleni, indeosebi in preajma lui Pitagora, omul cel mai intelept al Helladei, cunoscind astfel modul de viata ionian si niste moravuri mai de soi decit cele din Tracia, a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete, cetatenilor de vaza; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii sai, nici urmasii lor, nu vor muri vreodata, ci numai se vor muta intr-un loc unde, traind de-a pururi, vor avea parte de toate bunatatile. In tot acest rastimp, cit isi gazduia oaspetii vorbindu-le astfel, poruncise sa i se faca o locuinta subterana. Cind locuinta a fost gata, el a disparut dintre traci, coborind in adincimea incaperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort. Dar in al patrulea an, a aparut iarasi dinaintea tracilor, facindu-i astfel sa creada tot ce le spunea. Iata ce istorisesc helenii ca ar fi facut. Intrucit il priveste pe Zamolxe, ca si locuinta lui de sub pamint, eu nici nu tagaduiesc toate cite s-au spus, nici nu le cred insa prea mult. Cred totusi ca acesta a trait mult inainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decit un om ori nu va fi fost decit un zeu de pe meleagurile Getiei, il parasesc" (Herodot, Istorii, IV, 95—96)

"La fel este si acum cu descintecul nostru. L-am invatat acolo, inarmata, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune ca ii fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din Hellada sa sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeste, ca un zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incerca a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici Sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atit mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul, pe care ar trebui sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii. " (Platon, Charmides, 156 d—e)—Socrate intr-un dialog platonician.

"Zamolxe—pretindea ca lui ii daduse legile Hestia" (Diodor din Sicilia)

Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene(Contra Celsum, III, 54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul(Stromateis, V, 213), Iordanes (Getica, V, 40)

In plus, Platon il mai compara pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris, socotindu-i pe amindoi mari mesteri in arta incantatiei.

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalitatii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere initiatice(magia psihomedicala-[Platon] si mitul unitatii trup-spirit[divinitate-omenire] confirmata de trimiterea la calendarul specific dacic, si de asemenea cu trimiterea la doctrina orfica ) si de lipsa totala a thanatofobiei la geto-daci subliniaza caracterul cu desavirsire original a lui Zamolxe in panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperisurilor la templele dacice, zeul era adorat pe virfuri de munte(Kogaion), de ritualul funerar(incinerarea sugereaza ridicarea la cer odata cu fumul) si cu atit mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncati fiind in sus ca sa cada in sulite, se credea ca vor ajunge sus la zeu in cer nu ca umbre ci corporal(trupul lor era impiedicat sa moara avind contact cu pamintul si desigur dupa jertfa trupul era ars pe rug) Herodot ne arata si ritualul trimiterii solului:

"tot la al cincilea an, ei (geto-dacii )trimit la Zamolxe un sol, tras la sorti, cu porunca sa-i faca cunoscute lucrurile de care, de fiecare data, au nevoie. Iata cum il trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei sulite(cu virful in sus), iar altii, apucind de miini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zamolxe si ridicindu-l in sus il arunca in sulite. Daca—strapuns de sulite---acesta moare, getii socot ca zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc invinuiri solului zicind ca este un om ticalos si, dupa invinuirile aduse, trimit pe altul, caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata. Aceiasi traci, cind tuna si fulgera, trag cu sagetile in sus, spre cer, si ameninta divinitatea(care provoaca aceste fenomene) deoarece ei cred ca nu exista alt zeu in afara de al lor" (Herodot, Istorii, IV, 94)

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC(Herodot), INITIAT(Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT(Platon), LEGISLATOR(Diodor din Sicilia), PROFET(Strabon), MARE PREOT SI REFORMATOR RELIGIOS(Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII(Al. Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS(R. Vulcanescu), ZEUL-MOS (N. Densusianu) In linii mari doctrina zamolxiana respecta urmatoarele principii:nemurirea ca atare(Herodot) sau imortalitatea sufletului(neexistind credinta celtica in metempsihoza);vindecarea prin corelatia trup-spirit ceea ce indica omul integral(Platon);ascetismul—urmarind sa nu foloseasca nimic viu in hrana;predicarea curajului cel putin la ktistai(Strabon);cunoasterea astrelor(Iordanes);morala dreptatii si a cinstei(Herodot)

Dupã unii scriitori, Zamolxis a fost daimon getic (Herodot) sclav al lui Pytagora (Herodot, Strabon, Celsus, Origene) înþelept iniþiat (Strabon, Iordanes), înþelept prepitagoreic (Herodot), erou civilizator zeificat (Herodot, Strabon) mag si medic psihoterapeut sau rege ajuns zeu (Platon) legislator (Diodor din Sicilia), filosof savant (Iordanes), profet (Strabon), reformator religios cultural si politic (Herodot; Iordanes), mare preot al divinitãþii daco-getice supreme (Strabon), personaj mort si înviat (Celsus), divinitate femininã (Suidas), Hiperboreu (Clemet Alexandrinul), Saman (E. R. Dodds), zeu dyonisiac dupã modelul Sabazius (G. G. Tocilescu) zeu celest si atmosferic (V. Pârvan), zeu uranian (M. Eliade), zeu urano-solar evoluat dintr-un zeu htonic (H. Daicoviciu), zeu htonic (I. I. Russu), divinitate iniþiaticã (T. Herseni), profet htonic, naturist si iniþiatic al unui zeu suprem (R. Florescu), zeul carpatic al nemuririi (Al. Busuioceanu), zeu totemic întruchipând ursul (R. Vulcãnescu), un zeu care reapare periodic (Al. Popescu), Zeul-Mos (N. Densusianu, R. Vulcãnescu).

Este cert cã acest cult a influentat sau a fost influentat de celþi. O datã la 4(5) ani se sacrificã un sol sacrificiul nu se producea pe pãmânt ci în aer iar solul era ales în urma unor teste. Dacã solul nu murea era învinuit si se trimitea alt sol.

Doctrina zamolxianã avea, în linii mari, urmãtoarele principii:

-nemurirea ca atare (sau numai imortalitatea sufletului).

-vindecarea prin corelatia trup-suflet

-ascentismul

-predicarea curajului, mai ales la caste ktistailor, ai cãror membrii erau lipsiti de teamã

-cunoasterea astrelor

-morala dreptãþii si a cinstei

Conturul personalitãþii marelui zeu dac este absolut original în panteonul antic european, prin sistemul de mistere iniþiatice, magia psihomedicalã, mitul unitãþii spirit-trup, respectiv divinitate-umanitate (confirmat de trimiterea ritualã a solului în cer), mitul unitãþii astrale (confirmat de calendarul specific al dacilor) ca si absenta totalã a thanatofobiei (confirmatã de constiinta dacilor cã, iniþiati între Zamolxe ei ajung nemuritori cu adevãrat). Urme ale cultului zamolxian se gãsesc în folclorul românesc (Mosii; Caloianul) dar dintre toate cultele antice, aceste s-a pretat cel mai mult la crestinare. Crestinismul ortodox a preluat, odata cu enoriasii si majoritatea conceptelor zamolxiene trecerea facindu-se lin si organic. populatia locala nu a fost crestinata cu edicte sau cu forta si nici nu a cunoscut razboaiele religioase.

SIMILITUDINI

Zamolxis invata ca"nici el si nici adeptii sai, nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunataturile lumii" (Fontes, II, 19 ) Isus Cristos invata "cel ce crede in mine, chiar de va muri va trai. Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri niciodata […] dar cei rai vor merge la osinda vesnica iar dreptii la viata vesnica" (Ev. Matei, 25, 46)

MOSTENITORII STELELOR

HertoValus (aprox. 683 î.d.h)

Cam la amurg, in jurul focului

Artemis si suratele ei

Batrini, barbati, femei, copii

Vegheaza in mila cerului

Tot intrebind-o Artemis spune:

Fericiti cei cutezatori

Ca a lor este victoria

In plaiurile cele sfinte

Fericiti cei ce pling, ca aceia

In dalbe ceruri se vor mingiia

Fericiti cei blinzi, ca aceia

Vor mosteni intreg pamintul.

Fericiti acei ce flaminzesc

Si acei ce inseteaza de stiinta,

Ca aceia se vor satura

Si niciodat anu vor mai rabda

Fericiti aceia care muncesc

Pamintul facindu-l gradina

Ca ei vor culege roadele

In gradinile cerurilor

Fericiti vor fi cei milostivi

Ca aceia se vor mintui

Fericiti cei curati in suflet

Ca s-or hrani doar cu lumina

Fericiti facatorii de pace

Ca fii cerului se vor chema

Fericiti cei prigoniti pentru

Dreptate, ca a lor este cerul.

Fericiti veti fi voi, initiati

In Legamintul Tainic si Nou

Ca voi veti bea din Apa vie

Si veti gata renasterile

Primind pe veci ca mostenire

Fiecare cite o stea in dar

Veghind Divina Rinduire

Investiti cu glorie si dar!

Herto Valus „Cartea Secretã“ PREDICA DE PE MUNTE A LUI ISUS (aprox. 30 en. )

Vazind multimile, Isus

S-a suit in munte si asezindu-se,

Ucenicii lui au venit la el,

Si deschizindu-si gura

Ii invata zicind:

Fericiti cei saraci cu duhul

Ca a lor este imparatia cerurilor,

Fericiti cei ce pling ca aceia

se vor mingiia,

Fericiti cei blinzi, ca aceia

Vor mosteni pamintul

Fericiti cei ce flaminzesc

Si inseteaza de dreptate,

Ca aceia se vor satura

Fericiti cei milostivi

Ca aceia se vor milui,

Fericiti cei curati cu inima

Ca aceia vor vedea pe Dumnezeu

Fericiti facatorii de pace

Ca aceia fiii lui D-zeu se vor chema

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate

Ca a lor este imparatia cerurilor

Fericiti veti fi voi cind va vor ocari

Si va vor prigoni si var zice tot

Cuvintul rau impotriva voastra,

Mintind din pricina mea.

Bucurati-va si va veseliti

Ca plata voastra mult aeste

In ceruri, ca asa am prigonit

Pe proorocii cei dinainte de voi.

Noul testament; Evanghelia dupa Matei cap. 5, 1—12

(scrisa aprox. sec 3en)

Niciodatã adoratorii lui Zalmoxis n-au înþeles sã cedeze fãrã luptã” afirma un istoric contemporan. Aceastã credinþã în nãdejdea existenþei rãzboinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esenþial în Getica – “...sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un preþ, poftele lui nu trebuie ascultate, la rãzboi el trebuie judecat fãrã pãrere de rãu. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curãþându-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdãrire a sufletului. Prin ascezã si monoteism, dacii respectau precepte crestine înainte de crestinism. ”

Pentru daci, odiseea sfântului Andrei a venit în întâmpinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor exemplare confirmatã de Porphirios atunci când relateazã cã pe Zalmoxis, daco-geþii “îl adorã ca pe Heracles”. Ni se dezvalule astfel si un alt aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenþa unui cult al eroismului “la cele mai rãzboinice populaþii” - cum numea Pliniu cel Tânãr pe strãmosii nostri. Istoriografia a dat numeroase valenþe timpului: ciclic, spiralã, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reîntoarcei. Pierre Chaunu în lucrarea sa Istorie si decadenþã creioneazã un timp al verticalitãþii, considerând timpul iudeo-crestin, timpul nostru contemporan.

“Din traci s-au nãscut românii” spunea Mihai Eminescu intuind esenþa etnicã a poporului român. Românii au mostenit de la daci, ramura nordicã a tracilor, tipul si trãsãturile de suflet întru Zamolxis.

Constantin Brâncusi, sculptorul român al universalitãþii, mostenit a însufleþit într-o binecunoscutã sculpturã a sa, “Cuminþenia Pãmântului”, o trãsãturã ingenuã de bun simþ încarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu adânci rãdãcini þãrãnesti, în spaþiul mioritic, românii au cultivat bunul simþ, smerenia, buna vecinãtate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spaþiul euro-asiatic. Ei au ramas aici ca o piatrã din muntele Kogaionullui. Aceastã trãinicie teluricã izvorãste din originea milenarã, de la începutul vieþii umane, a strãmosilor neamului românesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din aceastã experienþã milenarã s-a nãscut înþelepciunea “Cuminþenia Pãmântului”.

Viaþa pe aceste meleaguri “gurã de rai” a fost supusã permanentei incursiuni barbaro-satanice. Daco-românii s-au apãrat, rãzboit, rãsculat, numai atunci când “a ajuns cuþitul la os”.

O altã faþetã a spiritului nostru o gãsim în acel weltanschaung rãzboinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeanã a dacilor ca temelie a “Cuminþeniei Pãmântului”.

De la daci, românii au mostenit aceastã sintezã între “cuminþenia pãmântului” si spiritul trãirii rãzboinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceastã trãire spiritualã în cele douã poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iatã versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip sãlbatic, si sunt cea mai adevãratã întruchipare a lui Marte/ Pãrul si barba lor n-au fost tunse niciodatã/ Mãna lor dreaptã e totdeauna gata sã înfingã cuþitul / pe care îl are legat la sold orice barbar. ” În “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “...un bãtrân, care întâmplãtor se aflã în acea adunare, / rãspunse vorbelor mele astfel, / Si noi, bunule oaspe, cunoastem numele prieteniei, / noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru”.

Prin aceastã mostenire ancestralã zalmoxistã românii s-au ridicat întotdeauna la luptã, rãzvrãtire, rãzboi de câte ori fiinþa lor a fost agresatã de factori externi.

Astfel, din adâncul metafizic at trãirii românesti s-au nãscut simboluri naþionale unice, colectivitãþi unite în individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung aI eroilor neamului.

Românii au creat propriul lor timp, cel al trãirii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendenþei ce leagã pe Pãmânt si în Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu într-o trinitate a vesniciei. Iisus ne-a relevat cã neamurile se înfãþiseazã în faþa Domnului, neamurile ca o creaþie fireascã divinã vesnicã opuse contopirii cosmopolite, federative.

Urmând linia individ-neam-Dumnezeu, unitã prin forþa esenþialã a iubirii crestine avem a contopire a împlinirii individului si neamului într-o unitate inseparabilã. Învierea si misionarismul individului au conþinut numai atunci când omul se jertfeste pentru mântuirea sufletului neamului sãu.

Iisus ne-a relevat puterea sacrificiului. Pentru neam sacrificiul eroului reprezintã mântuirea sufletului colectiv. În acest fel se explicã sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credinþei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria în rãzboi - Fiinþa Omului pentru perenitatea fiinþei Neamului, într-o simbiozã indestructibilã.

Pentru români, urmasii dacilor, mitul, credinþa în Zalmoxis, în “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament, devenind temelia înþelegerii si trãirii firesti a sensurilor Noului Testament. Rãdãcina ancestralã zalmoxistã este un izvor spiritual ce dãruieste viaþa perpetuã spiritualitãþii noastre ortodoxe.

Pornind de la aceastã adorare a lui Zalmoxis de cãtre vechii daci, putem descoperi cãi nebãnuite ale sufletului strãmosilor nostri.

Dacii sunt cel mai deosebit popor din spaþiul european si universal. O sintezã unicã de culturã si civilizaþie originarã. Ei sunt dupã Nicolae Densusianu obârsia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii “cum îsi spun ei însisi si cum le zic si romanii” (Dio Cassius), au fost cu siguranþã “cei mai viteji si mai drepþi dintre traci” (Herodot). Originea lor a nãscut multe controverse, dar datoritã cercetãrilor din ultimii ani, în special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea „Dacia - Þara Zeilor“ s-au dezvelit multe secrete despre trecutul strãmosilor nostri. Nicolae Miulescu afirmã cã populaþia continentului nostru are la bazã douã mari grupuri de europeni care, având aceleasi rãdãcini de la omul erei glaciare, s-au diferenþiat unul de celãlalt pânã au format astfel douã mari familii înrudite. Ramura nordicã, pe care o numim balticã - masurianã (...) popoarele germanice si cele slave (…) cea de-a doua ramurã, ramura de sud, era formatã din acea populaþie care s-a dezvoltat în bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunãrenii (carpato-istrieni)...” “Dacii s-au nãscut sub semnul lupului, al rãzboiuIui, înca din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunãrean, dezvoltându-se ca un prim nucleu în þara din urul munþilor (...) de unde cele mai frumoase râuri se îndreptau spre Dunãre (Istrul), care le aduna în apele ei curgãtoare, dupã ce a adoptat viaþa de tip pastoral a început sã se simtã tot mai înghesuit între dealurile natale” (Nicolae Miulescu). Asa cum grecii au prin Homer, legenda rãzboaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor susþinând o cucerire de cãtre stramosii nostri a subcontinentului indian, aducând pentru aceastã afirmaþie dovezi de asemãnare între limba dacã si cea sanscritã. Nicolae Miulescu aseazã epopeea razboinicã din Mahabharata si Ramayana la originea spiritului rãzboinic al dacilor.

Ion Horaþiu Crisan în „Civilizaþia geto-dacilor“ vorbeste despre influenþa micenianã asupra caracteristicilor armelor de luptã dace în epoca bronzului. Dar mergând pe linia teoreticã care o impune Nicolae Densusianu în “Dacia preistoricã” vom putea susþine cã topoarele de luptã din tezaurul de la Þufãlãu sau sabia de la Perisani - toate cu profunde caractere miceniene - dupã I. H. Crisan - pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spaþiul carpato-­dunãrean. Un model al mijloacelor de luptã pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. În acest mod au preluat si orfismuI sau sãmânþa filosoficã a lui Pitagora.

Dacii - în semnul lupului - dupã o ipotezã a lui I. H. Crisan îsi trag denumirea “dintr-un cuvânt - daca - ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curbã, armä specificã a geto-dacilor, numai cã un asemenea cuvânt nu este atestat în texte literare sau inscripþii. Arma specificã dacilor în textele de limba latinã se numeste sica. ” Mai degrabã existã o apropiere între denumirea dacilor cu indo­-europenismul “dhaukos”, ce înseamnã lup. Deci aceastã asemãnare justificã apropierea pe care o face I. H. Crisan, cã “legãtura între numele dacilor prin lup sugereazã originea totemicã ce ar putea fi susþinutã si de stindardele în formã de cap de lup întâlnite pe Columna lui Traian sau pe ceramicã”.

La daci religia se interfera intr-o sintezã inseparabilã cu doctrina militarã. . Herodot remarca douã lucruri la daci “dacã ar avea a singurã conducere si s-ar înþelege între ei ar fi dupã pãrerea mea de neînfrânt si cu mult mai puternici decât toate seminþiile pãmântului” si faptul cã “stãpânesc mestesugul de a te face nemuritor. (...) si faptul cã ei nu mor si cã cel care piere se duce la Zalmoxis”. Numai aceastã credinþã organicã explicã marile victorii ale dacilor în luptele cu sciþii, persanii, macedonenii, celþii sau romanii.

Sunt interesante de analizat douã texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde strânsa legãturã între cele trei elemente de rezistenþã ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armatã. Strabon face urmãtoarele referiri la Burebista “...ajungând în fruntea neamului sãu, care era istovit de rãzboaie dese, getul Burebista i-a înãlþat atât de mult prin exerciþii, abþinerea de la vin si ascultare faþã de porunci, încât în ultimii ani s-a fãcut un stat puternic si a supus geþilor cea mai mare parte din populaþiile vecine. Ba încã a ajuns sã fie temut si de romani”. Denumirea de geþi a fost datã dacilor de greci care aveau obiceiul sã dea denumiri diferite de numele pe care si-l dãdeau popoarele siesi. Dupã Strabon, dacii se numeau “daoi”. Iar a tradiþie consemnatã de Hesychios ne informeazã ca daos era numele frigian al lupului. Dupã Mircea Eliade dacii se numeau ei însisi mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamanã cu lupii”. Tot dupã Eliade numele lor etnic derivã foarte probabil din iranianul “dahoe”, ce înseamnã “lup”. Lupul în antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipotezã susceptibilã de a explica numele dacilor scoate în evidenþã capacitatea de a se transforma în lupi (...). Imitarea ritualã a lupului caracterizeazã îndeosebi initierile militare si prin urmare ale celor Männerbunde, confreriile secrete de rãzboinici” (Mircea Eliade).

Eliade afirmã cã datoritã eroismului si tenacitãþii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii” a devenit numele întregului trib! Mai departe Eliade crede cã “epitetul acestor tineri imigranþi victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si supusi. Continuând putem afirma cã numele lor de daci vine de la un grup de tineri rãzboinici rãzvrãtiþi, purtãtori de sabie, care la romani sunt cunoscuþi ca haiduci ce impun societãþii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducãtorul acestui grup a fost probabil un tânãr cu numele de Zalmoxis care a dãruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinþa în nemurire; un principiu compatibil cu spiritul rãzboinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotãrâtor în formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Aceastã credinþã naste tipul de rege - zeu - conducãtor suprem al armatei. Remarcabilã este descoperirea în anii ‘50 ai secolului XX a unei inscripþii datând din jurul anului 300 înainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizeazã funcþia politicpã de rege cu cea spiritualã întru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credinþei în nemurire si vitejie. O datã cu Burebista se produc mutaþii importante privind rolul regelui în spiritualitatea dacicã. Cu douã secole înainte de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites împotriva lui Lisimah, datoritã influenþelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra moravurilor si credinþei dacilor se remarcã o decãdere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al rãzboinicilor lupi.

Aceastã pervertire a credinþei tradiþionale dace s-a sfârsit odatã cu Burebista. Perioada o putem încadra cronologic între 290 si 80 înainte de Hristos. Încã pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a învins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne aratã cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei desi erau învingãtori au pãstrat atitudine rezervatã si modestã deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai plãcerilor ci de oameni robusti, puternici, capabili sã îndure foametea si setea, sã reziste durerilor fizice si sã înfrunte moartea cu neasemuit curaj.

Dacii, asa cum ne aratã Jordanes dupã victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe conducãtorii lor semizei, adica “anzi” si nu simpli oameni.”

Porphirios relateazã cã pe Zalmoxis, dacii "îl adora ca pe Heracles". Odatã cu Burebista are loc o renastere a credinþei tradiþionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune în drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri tradiþionale, oarecum uitate si datoritã rãzboaiebor intestine între daci, precum si a influenþei celþilor. În vremea lui Burebista are loc o revoluþie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia aratã cã Deceneu era “bãrbat vrãjitor, care umblase prin Egipt si învãþase oarecare semne de proorocire, lãsând a se crede ca îi sunt cunoscute tainele divine. Dupã câtva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovadã de cât îl ascultau geþii, e ca s-au lãsat convinsi sã-si stârpeascã viile si sã-si ducã viaþa fãrã vin”. Relatarea ne dovedeste cã Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, asceticã, unificatoare, creatoare de religie si stat. Deducem din text cum dacii înlãturã influenþele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scãdere a combativitãþii rãzboinice. În acea perioadã are loc o regenerare moralã prin Zalmoxis.

Grigore Tocilescu afirmã cã în Dacia ar fi existat familia poligamã. Burebista si Deceneu a interzis tocmai pentru a feri de molesealã soldatul dac. S-a dus o luptã acutã împotriva dezintegrãrii si disoluþiei valorilor tradiþionale dace, de sorginte zalmoxistã. Pe Deceneu îl interpretãm ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odatã cu epoca lui Burebista, regele pãstreazã funcþia politicã si militarã dar pierde din prerogativele spirituale care trec în seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor - funcþia spiritualã ce precede Patriarhia ortodoxã la români.

În jurul anului 80, înainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului razboinic al dacilor. Ovidiu îl surprinde în Tristele. Spirit rãzboinic, Zalmoxis, personaj consubstanþial a dãruit Daciei o religie compatibilã cu sufletul rãzboinic al strãmosilor nostri. Zamolxis precede eroii nostri naþionali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineînþeles si multi alþii. Acesti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit întru nemurirea lui Zamolxis.

Numeroase sunt reprezentãrile cãlãreþului pe plãcuþele de argilã de la Letniþa. El este îmbrãcat în armurã cu suliþa în mânã atacând un urs ce stã înaintea calului. Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj îl putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfântu Gheorghe.

Dacii s-au crestinat repede si datoritã preceptelor bui Zamolxis: monoteism, nemurire, lumea de dincolo, care au fãcut din daci crestini înainte de crestinism, iar din MarelePreot, un patriarh înainte de patriarhie.

Poporul român, urmasul dacilor, a preluat matricea de la Zalmoxis într-o treime miticã a spiritualitãþii neamului sintetizatã în ciobanul din Mioriþa, care acceptã moartea cu seninãtatea unui dac, a Mesterului Manole ce-si sacrificã cea mai dragã fiinþã pentru biserica crestinã, simbol at temeliei si trãiniciei neamului românesc. Nu în ultimul rând Zalmoxis se regãseste în Toma Alimos ca spirit de dreptate, revoltã si neatârnare crestinã - un Zalmoxis ce revine azi în sufletele noastre.